(Imagine de la #protestulcopiilor)
Marți seara, pe 30 ianuarie, trecând cu autobuzul
prin fața Guvernului, am văzut pe trotuar 2 tineri. El făcea tumbe (spuneți voi
cum se numesc acele figuri) cu bicicletă din aceea fără șa. Ea îl filma. Și îl
pupa la sfârșitul fiecărei secvențe filmate. Mă uitam la ei - tineri, frumoși
și fără griji - și-mi aminteam același trotuar cu două seri înainte: plin de
oameni veniți să protesteze împotriva
hoției legalizate. Mă plimbasem pe acolo cu fiul meu, povestindu-i despre
Revoluție și...ce se întâmpla chiar atunci. Mi-am văzut apoi de ale mele:
fusese prima zi de grădiniță a fetei și îmi tremura sufletul de emoție pentru
acest nou drum pe care o apuca viața ei și a noastră. Pe ea am găsit-o foarte
bine și destul de fresh până târziu în noapte, așa că iar mi-a fost greu să o
bag în pat. De fapt, sunt aproape sigură că am adormit înaintea ei. În patul
ei.
M-am trezit ceva mai târziu, scuturată ușor de
umăr de către soț: ”Mă duc în piață!”. Abia am putut deschide ochii și am văzut
că era îmbrăcat. Am înțeles ce face înainte să înțeleg ce oră este măcar. Mi-am
dat seama că e grav, dacă el luase decizia să iasă. Noaptea târziu. M-am
ridicat ușor de lângă fată, am făcut cel mai rapid duș posibil și am deschis
canalele: tv, facebook și WhatsApp... voiam să înțeleg cât mai repede ce se
întâmplă. N-a fost greu, toată lumea țipa inflamată peste tot. Cum e posibil?
Cu au putut face asta?
De atunci, viața noastră de zi cu zi are un nou
reper: Piața Victoriei.
Aseară am participat la cel mai mare protest din
istoria României. A fost măreț - prim amploarea lui, dar mai ales prin
frumusețea oamenilor care au participat, care au socializat atât de natural
unii cu alții, s-au ajutat, s-au sprijinit, au avut grijă unii de alții!... La
Revoluție n-am fost și trăiam cu acest regret. Am încercat să-mi iau revanșa în
aceste zile. Dar nu, nu acesta este motivul. Ci faptul că m-am săturat să nu
mai contez în țara asta. Nici la vot, nici cu altă ocazie. Respect legile
acestei țări. Nici nu am încotro. Și totuși, pentru alții există și alte
opțiuni. Cum ar fi aceea de a nu plăti pentru greșelile făcute, pentru
încălcarea legilor. Acum 9 ani am fost angajată cu contract de colaborare și
angajatorul a plătit doar o parte de impozit. Scrisorile de la ANAF nu m-au
găsit, chiar ei au spus asta. Habar n-am de ce. Dar figuram acolo ca
”negăsită”. Ghiciți ce-au găsit în schimb! Exact: TOATE CONTURILE MELE. Și au
pus poprire. Pe tot. Pentru suma de 1300 lei. Am plătit imediat ce am fost
găsită și am făcut aproximativ 5 drumuri la ANAF... și încă mai am de făcut un
drum (măcar), cu hârtiile finale de la bănci. Și da, poprirea nu s-a ridicat
imediat ce eu am plătit... am umblat să duc / să iau dovezi / hârtii... Pentru
1300 lei. Nu m-a iertat nimeni. Și era luna decembrie, și aveam de luat
cadouri. Dar n-am zis nimic că nu era nimic de zis. Dar trăiesc în aceeași țară
în care alții fură sume pe care nici nu le știu scrie și scapă. Sau cel puțin
încearcă. Eu nici n-am vrut să mă sustrag, în vreme ce ei intenționat au
”ușurat” țara de banii ăștia. Sistemul de sănătate e furat. Pentru că banii nu
se găsesc nici în dotările din spitale, nici în salariile cadrelor medicale.
Sistemul de educație e și el furat. Din nou, pentru că banii băgați nu se văd
nici în dotările din școli (WC in curte în secolul ăsta??? Copii care scapă în
el?), nici în salariile cadrelor didactice care și-au băgat picioarele și ei și
fie tratează sistemul cu aceeași considerație cu care sunt ei tratați, fie l-au
părăsit direct. Plătesc impozit și asigurări, dar ultima vizită la doctor cu
fi-mea m-a costat 700 de lei (fiind doar răcite), pentru că nu am curaj să merg
în sistemul public (așa că plătesc de două ori: odată contribuția la CAS și a
doua oară la casieria privatului). Nu mai vreau!
Nu mai vreau să văd toată această impertinență cu
care conducătorii țării tratează poporul. Nu mai vreau să creadă că odată
votați și instalați în scaune, pot face ce vor. Nu ce au promis, ci ce vor ei.
Pentru ei. Și ai lor. Nu e normal!
Deci motivele pentru care am fost și o să mă mai
duc în stradă sunt transparente și nu sunt deloc greu de înțeles: nu mai vreau
să se fure! Iar cei care o fac, să plătească așa cum zice legea. Nu aia făcută
de ei pentru ei, ca să scape basma curată. Cred că astea sunt și motivele
celorlalți alături de care am stat la proteste sau pe care i-am văzut și
susținut din casă atunci când n-am putut să ies. De-aia cred că nici ei nu se
tem să și le spună și nici... să rămână. Iar pancardele cu care vin -
Dumnezeule! Un deliciu! Pentru că se știe că oamenii inteligenți se exprimă
elaborat (chiar dacă ideea e una simplă).
Am văzut, printre aceste pancarde, și unele cu
care nu sunt de acord. E dreptul lor, al celor care le-au scris, să se exprime.
Și e dreptul meu să nu fiu de acord cu ele. Așa merg lucrurile. De exemplu,
parcardele cu mustrări la adresa celor care n-au votat. Nu ei sunt de vină că cei
aflați la putere fură. Și nu cred că trebuie acum să ne certăm pentru că am
fost sau n-am fost la vot. Consider că e prea TÂRZIU să mai luăm acum la rost pe
oricine ”Da' de ce n-ai fost la vot?”. Nu are sens. Știu de ce oamenii nu se
duc la vot. NU pentru că nu le pasă. Ci pentru că nu cred că mai contează ce
spun ei. Și pentru că le e scârbă că trebuie să aleagă ”între niște rele” (iar
nu ceva care să-i reprezinte cât de cât). Și pentru că nu vor să se expună
pericolului de a vota ceva ce apoi să fie călcat în picioare de alții. Sau să
constate că cei pe care i-au votat își bat joc de votul lui și de popor. Ce? Nu
s-a văzut așa ceva??? Pot să înțeleg aceste motive, chiar dacă știu că jocul
democratic așa funcționează și că este vital
ca să ne exprimăm voința prin vot. Cred doar că e vina noastră a tuturor dacă
nu i-am convins la timp că TREBUIE s-o facă. Dacă n-am reușit să facem asta
înainte de vot, de ce să le mai reproșăm acum? Nu despre asta este protestul de
la Piața Victoriei...
Nu cred că trebuie să ne certăm nici cu familia /
prietenii / cunoștințele pentru că ei cred că cei care sunt în stradă să
protesteze împotriva hoției sunt, de fapt, niște nebuni manipulați care vor să
dezbine țara. Atâta pot ei pricepe. Asta aleg ei să creadă, atunci când aleg să
urmărească anumite televiziuni. Iar alegerea lor este una intimă, bazată pe
felul în care văd ei viața și pe experiențele trăite. Zic să respectăm asta și
să cerem, la rândul nostru, să ne fie respectate opțiunile, părerile,
eforturile. Și nici nu e cazul să ne supărăm pe susținătorii Guvernului (nici
nu sunt ai Guvernului, ci ai PSD și vorbesc despre continuarea programului de
guvernare propus de PSD, ca și cum cei din Piața Victoriei l-ar nega / respinge
- ceea ce nu e cazul). Nu cred că trebuie să facem mișto de dinții lipsă sau de
cei rămași în gura lor (ai participanților la mitingul de la Cotroceni de
aseară). Sau de ignoranța lor. Sau de lipsa de educație. Sunt ai noștri și ei
și mă îndoiesc de faptul că sunt de acord să fie furați - pentru că furați
suntem toți, nu doar cei din Piața Victoriei... Nu-l plac pe Iohannis - dreptul
lor. Vor să protesteze - s-o facă! (Mi se pare amuzant cum se poartă liderii
pesediști - ca la grădiniță: ba protestul nostru e mai mare și mai frumos!!! În
mintea lor, e un fel de întrecere.)
Așa că din partea mea, mama (generic vorbind,
pentru că n-am întrebat-o pe a mea) poate să se ducă să-l dea jos pe Iohannis.
Eu am treabă în Piața Victoriei. Cât e nevoie. Știu un singur lucru: cine
greșește, trebuie să plătească! Toți cei din piață au învățat asta de la
părinții lor (pesediști sau nu) și asta nu e doar o vorbă pentru ei. Cine a
furat, trebuie să plătească! Nu doar să înapoieze ce a furat. Și gestul în sine trebuie
amendat. Nu se poate altfel. A venit barbate-miu cu una plastică - se pricepe
la așa ceva: dacă a venit hoțul să-ți ia găina din curte și l-ai prins, îți dă
găina (ciufulită și mai mult moartă decât vie) și... gata? E suficient? Să
rămânem și prieteni, zici? Fapta în sine o ștergem cu buretele ca și cum n-ar
fi fost? Imaginați-vă doar scenariul ăsta și o să înțelegeți (dacă mai era
nevoie) de ce oamenii nu pleacă, încă, din piață. De ce eu cred că trebuie să
continui să mă duc în piață.
Cât despre incitare, dacă m-a incitat cineva...
atunci, în spiritul a ce spuneam mai sus, să plătească! Mama, de exemplu, că
m-a învățat că să furi e greșit. Biserica - la fel zice și ea de mii de ani.
Doamna învățătoare și manualele - verificați, așa scrie chiar și în astea
proaste de acum! Ăla care a făcut legea, codul penal. Toți sunt vinovați că
m-au incitat să protestez împotriva hoției. Deci să plătească! Eu, la rândul
meu, mă pregătesc de plată: doamna primar îmi dă amendă că am fost cu copiii la
protest.
Comentarii
Trimiteți un comentariu