De ce cu bebelușii la protest?



Aveam alt articol pregătit (aproape), dar subiectul ăsta e prea proaspătă, de prea mare actualitate și mă râcâie prea tare ca să nu zic acum ce am pe suflet.

A apărut dl. Cristian Tudor-Popescu la TV și și-a spus părerea cu privire la subiectul fierbinte al acestor zile: prezența copiilor la protest. Acum, dl. ziarist e o personalitate prea mare și pe care o investesc cu destulă încredere cât să mă uit și să ascult ce spune. Dar nu sunt total de acord, așa că am o replică. Dumnealui crede că nu e deloc rău să iei copilul cu tine la protest DACĂ are mai mult de 7 ani. Așa... dacă stai frumos pe scaun (sau în picioare) și gândești, pare logic. Dar când stai pe jos, pe covor, îmbinând piese LEGO și cântând ”Elefantul Cici și-a pierdut cipicii”, nu mai e amuzant. Mi-a plăcut distincția făcută cu ”Copii care vin la protest cu părinții și părinți care vin la protest cu copiii”, sună beletristic foarte mișto, dar mă enervează al dracului. A mai spus că nu e ”safe” să vii cu bebelușul și că s-a venit cu copii așa mici numai ca să se demonstreze (din partea participanților) că e un protest pașnic.

Eu am fost cu copilul (3 ani) la protest (din categoria ”părinte venit cu copil”, deci), dar nu pentru ca să demonstrez că e un protest pașnic. Cred că sunt aspecte pe care dl. ziarist nu le are în vedere. (Nu mă faceți s-o zic p-aia cu ”pentru că n-a fost mamă!”)
(Alte motive de ordin educațional au fost deja povestite de atâția alții - de exemplu Oana, nu are sens să reiau fiindcă sunt foarte clare.)

În primul rând, nu cred că era necesar să dovedească cineva că e un protest pașnic. Adică noi, cetățenii supărați pe politicieni (de-aia am ieșit, remember?) să fi vrut să ne batem între noi? Că politicienii știam că nu vin acolo... (Se pare că aici am presupus eu greșit: un politician a venit, cu căciulă și fular...  dar tocmai de-aia a venit cu căciulă și fular, ca să rămână totul pașnic, nu?) Sau să ne batem cu jandarmii? Pentru ce? Că nu cu ei aveam ceva de împărțit.... Atunci de ce să nu fie pașnic?

În al doilea rând - și cel mai important pentru mine: am mers la protest cu copilul după mine pentru că NU AVEAM UNDE SĂ-L LAS! Nu cred că s-a gândit cineva la asta, nu? Aici sunt două aspecte, după mine:

a) faptul că unii dintre noi ne creștem singuri copiii, fără să avem bunici la care să-i ducem când vrem să protestăm. (Și dacă aș fi avut bunici și aceștia ar fi vrut să meargă și ei la protest? Aveau dreptul?) Exact așa procedăm și când mergem la cumpărături - sunt sigură că ați văzut mămici cu copiii atârnați de ele și trăgând cu disperare de niște sacoșe! Dacă nu, vă dau eu repejor niște nume (și zilele și orele când le puteți vedea în postura asta). Sau când mergem... să votăm? Nici mersul la supermarket și nici mersul la vot nu sunt obligatorii, nu? La fel ca protestul. Dar ne putem lipsi de ele?... Sau ce ziceți de mămicile care se duc cu copiii să plătească impozitele. Nici astea nu-s obligatorii.... Aoleu, ba da!

b) oamenii ăia cu copii (dacă suntem de acord să-i numim și pe ei oameni) VOR și ei să participe la viața urbei, a țării. De ce? Pentru că îi privește. Da, și pe ei. Mi se pare destul de ingrată societatea în care femeile sunt, oricât ați zice voi despre legislație, dezavantajate și în pierdere în plan social și profesional când fac un copil, dar altfel vorbim despre cât de important e să faci și să crești copii și alte siropoșenii. Le blamăm dacă se întorc imediat la serviciu, dar nu știm cât de vulnerabilă e poziția lor acolo și cum le afectează (direct, nu pe ocolite) să lipsească o perioadă mai mare (care perioadă e necesară pentru dezvoltarea copilului, dar și pentru psihicul mamei). Iar dacă îmi răspundeți cu deja clasicul ”Păi cine le pune să facă copii? Să își asume consecințele!” - este exact ingratitudinea de care spuneam. (O mică-mică observație pentru oamenii fără copii: pensia voastră de cine va fi plătită? De copilul meu, nu? Ca și a mea... Dar poate deja ați ajuns la un nivel financiar care vă face independent de sistemul de pensii de stat. Ei, atunci bravo vouă! Ați știut cum să munciți! Sau ce ați făcut pentru asta...) Deci la serviciu - pauza înseamnă pierdere din multe puncte de vedere. Social - când ai copil mic nu poți ieși cu prietenii ca altădată, nu poți face ce făceai altă dată (bine că a fost dată legea cu fumatul în locuri publice!!!)... nici măcar să protestezi? Nici dacă chestiunea respectivă e foarte importantă pentru tine? Pe motiv că...ce? Revenim la discuția cu violența potențială dintr-o asemenea adunare?

Păi... poate nu ați văzut cum e când se urcă femei (mămici / bone / bunici) cu copii venind de la scoală (care e obligatorie) în autobuzul 300 (care e mereu - în orice zi și la orice oră - plin ochi)... Când nu se mai poate pune problema că nu le dă cineva locul pe scaun, că nu pot ajunge până la el. Și, prinși între picioarele și gecile și sacoșele adulților, copiii nu văd nimic și nimeni nu-i vede; și nu pot respira și vedea lumina zilei (sau becul din plafon, după caz) și se sperie și încep să scâncească. Ăia nu sunt tot copii? Nu sunt tot într-un mare pericol? Cum s-ar simți adulții în locul lor? (Anticipez acum niște replici gen ”Să stea să aștepte următorul autobuz!”, dar tocmai am spus că tot timpul e așa și poate mămica respectivă trebuie să ajungă la o programare la doctor sau o ședință la școală...) Să mai zic și de aglomerația din unitățile sanitare? Să vă povestesc cum era când mergeam cu sora mea și cu nepoată-mea la spital, când mă învoiam special ca să merg cu ele pentru că nepoțica era mică, se plictisea așteptând cu orele într-un spital de copii (de stat) atât de neprietenos cu copiii - de la atitudinea personalului de acolo și până la felul în care arăta locul în care trebuia să aștepte și să tot aștepte... Mergeam cu ele ca să pot să mă plimb cu fata pe afară și să rămână sora mea ”la coadă” la ușa doctorului și să ne cheme când le venea rândul. Și nu, această vizită la acest spital NU era opțională. Și nu numai că era chinuitoare încă mult înainte de a intra la medic, dar trebuia să ne mai și simțim norocoase că am putut ajunge acolo, că ne-a văzut doctorul, așa... ca o mare favoare care ni se făcea!

Și acum veniți să-mi spuneți că e un moft și o chestie de show-off să merg cu copilul la protest???? Au fost zile când nu m-am dus în piața - prea multe, după cum simt. Când îl îmbărbătam pe soțul meu și îl susțineam și îl trimiteam în piață cu tot cu speranțele și revoltele mele. Și au fost și multe dăți când m-am certat cu el pentru că voiam să merg în piață. ”Și cu fata ce facem?” ”O luăm cu noi!” Pentru că nu concepeam să nu mă duc, să nu lupt, cu armele pe care democrația mi le-a dat, pentru o viață bună, decentă în țara mea! Era o chestiune de reglat așa, intern, în familie, și tot sufeream cumplit. Dar acum... să aud cum vine unul sau altul să-mi spună cum trebuie eu să fac ca să-mi protejez copilul (în timp ce din primul moment al apariției lui pe Pământ a început să fie furat)... asta nu pot să îndur!

Când eram în spital cu cel mare (cel din categoria ”copii veniți cu părinți”) la secția ORL, a făcut enterocolită. Și în ziua în care trebuia să plecăm acasă, ne-am trezit că suntem transferați la alt etaj al spitalului, la ”enterocolite”. Nu vreau să povestesc aici ce situație am găsit acolo (nu vreau nici să-mi amintesc), așa că am decis că tratamentul pe care îl urma acolo - smecta și ceai de mentă și mucilagiu de orez - i l-aș fi putut administra cu mult succes și acasă, în condiții sănătoase. Am așteptat câteva ore să apară medicul de gardă, pentru că trebuia să-l iau ”pe semnătură”. Când a apărut, într-un final, mi-a făcut o moralăăăă, culminând cu ”Treaba dumneavoastră, dar răspundeți de el!”. Ascultasem cuminte toată morala, pentru că voiam să termin repede să plec cu copilul (bolnav) acasă, dar când am auzit-o p-asta a fost prea mult. ”Doamna doctor, de copilul ăsta răspund din  momentul în care au apărut cele două liniuțe. Nu de acum, de când îmi ziceți dumneavoastră!”.

Deci... mă lăsați??? Cum muriți voi de grija copilului meu!!! Îmi dau lacrimile, zău!

Da, da... să nu zic că nu mi-ați spus... Dar de ce, aveți vreun gând cu protestele astea?

Comentarii