Un
An Nou vine cu speranțe, fie că vrei, fie că nu vrei. Citeam ieri, de exemplu,
că obiceiul rezoluțiilor de Anul Nou vine de acum mai bine de 4000 de ani. Wow!
Nu? Doar că atunci Anul Nou era când începea, practic, sezonul agricol, iar
rezoluțiile se refereau în mare parte la restituirea uneltelor agricole
împrumutate. Deci nu e, oameni buni, nimic nou în impulsul pe care îl simțim de
a face bilanțul anului ce tocmai se încheie și, pe baza concluziilor trase de
aici, să îți faci planul pentru anul care vine. În adolescență, făceam asta
fără să fi aflat de undeva, cumva natural, de ziua mea. Întâmplător, e cam
pe-acolo... Pe parcursul anului am luat, totuși, destule și importante
hotărâri... n-am stat să aștept Anul Nou... În plus, Anul Nou picând in mijloc
de vacanță, asta înseamnă că n-am timp de nimic. (Nu asta înseamnă vacanța cu
copil mic?) Ce reflecții? Abia am reușit să pun mâna pe laptop, ca să aștern pe
hârtie câteva din gândurile care mi se învârt prin cap. Deci... să spun repede
până nu se trezește fata (adormită ca printr-o minune a lui 2016)!
Ha!
Repede! Nu pot așa, știți bine... E cu poveste. Una mică, promit. (Doar de data
asta!)
Acum
două zile intrasem într-un restaurant la orele prânzului, la o ciorbă (una
minunată, vă asigur!). M-am bucurat să văd că au loc de joacă, pentru că oricum
o asemenea ieșire cu copilul după noi e mereu... epuizantă. Un loc de joacă ne
oferă ocazia să respirăm puți, iar fata nu se plictisește până vine mâncarea
(adică exact motivul pentru care apucăm să respirăm). Când am intrat, era
destul de liber restaurantul, dar a început să se mai anime după. La o masă
alăturată veniseră două doamne aflate la a doua tinerețe. Amândouă stăteau cu
spatele la mine, dar le-am văzut în multele drumuri pe care le-am făcut între
masa la care ne așezasem și locul de joacă. Vorbeau liniștit, prea încet pentru
mine, care reușesc mereu să mă îmbogățesc la o asemenea ieșire cu gândurile și
discuțiile celor cu care împart acxelași spațiu. Atât de discrete erau, încât
nu le-am remarcat, practic, decât după sosirea celei de-a treia. Ea s-a așezat
în fața lor, deci și în fața mea. În plus, era foarte veselă și volubilă...
Le-a salutat pe celelalte două și au schimbat câteva replici cât s-a desfășat
de mănuși, haină, fular, căciulă, și-a aranjat părul potrivindu-și cu grija o
agrafă, apoi a tras aer în piept și a spus dintr-o suflare, ca și cum și-ar fi
ținut respirația până atunci: ”Vreau să vă spun că sunt bunica!”. Era un enunț
care. dincolo de exuberanța ei care deja îmi atrăsese atenția asupra
personajului, m-a captat cu totul și, mai ales, m-a făcut să zâmbesc ca
proasta. Da, cred și eu că e greu să-ți ții respirația cu așa o veste! Au urmat
detaliile legate de nume, greutate, lungime și altele care vin la pachet cu un
asemenea anunț... Era proaspăt evenimentul și se vedea că nici ea nu apucase să
”proceseze” totul. Și se întâlnise cu prietenele ei pentru a le lua martore la
întâmplarea extraordinară la care era părtașă. Era bunică! Un copil se născuse
și o transformase brusc în ceva ce nu mai fusese și găsea acest lucru ca fiind
cumva... magic. Ea nu făcuse nimic, dar devenise altceva... Dincolo de emoția
pe care o simt de fiecare dată când aflu că s-a născut sau se va naște un copil
(da, chiar și atunci când nu-l cunosc pe el sau rudele lui), în momentul
respectiv am realizat că... ăsta e gândul cu care-mi încep noul an...
În loc de
rezoluție, o rugăminte formulez la începutul ăsta de an: Dragele mele prietene
- prezente și viitoare (de ce să nu dau șansa asta și unor persoane pe care
încă nu le cunosc, dar care poate îmi vor deveni prietene?) - nu pentru 2017,
ci pentru hăăăt, peste niște ani, vreau să vă chem și să vă anunț și eu, cu
multă emoție (simt că va fi și mai și!) când un boț de carne mă va transforma
în bunică! O să vă chem, cu siguranță, și pentru alte anunțuri sau, pur și
simplu, fără a avrea ceva de anunțat, doar ca să vă văd. Dar vă rog să fiți
alături de mine și atunci! E foarte important pentru mine!
Proapăta
bunică a comandat plină de curaj o sticlă de vin și le-a molipsit și pe
celelalte două doamne cu veselia ei. Arăta fericită, frumoasă și tânără, deși
tocmai devenise bunică. La mulți ani, doamnele mele anonime din restaurant! La mulți
ani, bunicuțo! La mulți ani, dragele mele prietene!
P.S.
Altfel toate bune! Noi să fim sănătoși, copiii să fie fericiți, părinții să ne
rămână alături și la anu' mai vedem noi! ;)
Comentarii
Trimiteți un comentariu